NOTĂ DE INFORMARE PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR — FOOT INNOVATION DAY
1. Operatorul de date
EMI NAILS S.R.L., cu sediul în Cluj-Napoca, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2015002530125 cod unic de înregistrare CUI:34920861,], în calitate de organizator al evenimentului FOOT INNOVATION DAY.
Contact pentru orice solicitare privind datele personale: podo.academyro@gmail.com, telefon 0743406009.
2. Ce date prelucrăm și de ce
Pentru înscriere și emiterea biletului prelucrăm numele și prenumele, adresa de e-mail, numărul de telefon și, în cazul facturării pe firmă, datele societății. Temeiul este executarea contractului de participare, respectiv obligațiile legale fiscale. Datele de facturare se păstrează 10 ani, conform legislației contabile.
Pentru organizarea zilei prelucrăm profesia sau specializarea declarată, în scopul organizării grupelor de rotație prin zonele de testare. Temeiul este interesul legitim al organizatorului de a asigura buna desfășurare a evenimentului.
Pentru comunicări legate de eveniment — confirmări, reamintiri, informații practice — folosim adresa de e-mail și numărul de telefon, în temeiul executării contractului.
Pentru comunicări comerciale ulterioare — informări despre cursuri sau despre edițiile viitoare — prelucrăm adresa de e-mail doar dacă v-ați exprimat acordul separat, bifând caseta corespunzătoare. Vă puteți retrage acordul oricând, prin linkul de dezabonare sau printr-un mesaj la adresa de contact.
Pentru fotografii și înregistrări video realizate în timpul evenimentului, prelucrăm imaginea participanților în scop de documentare și promovare a evenimentului și a edițiilor viitoare. Detalii la punctul 4.
3. Cui transmitem datele
Datele pot fi transmise procesatorului de plăți, furnizorului serviciului de e-mail și platformei de emitere a biletelor, exclusiv în scopul executării comenzii, precum și contabilului și autorităților fiscale, în temeiul obligațiilor legale.
Nu transmitem listele de participanți către brandurile prezente la eveniment și nu comercializăm datele către terți. Dacă la un moment dat veți dori să primiți informații direct de la un brand participant, veți putea opta pentru aceasta în mod expres, la fața locului.
4. Fotografii și înregistrări video
În timpul evenimentului se realizează fotografii și înregistrări video care surprind atmosfera generală, prezentările de pe scenă și activitatea din zonele de testare. Acestea sunt utilizate în materiale de promovare a evenimentului și a edițiilor viitoare, inclusiv pe rețelele sociale și în campanii publicitare online.
Temeiul prelucrării este interesul legitim al organizatorului de a documenta și promova evenimentul. La intrarea în sală și în zonele filmate este afișată informarea corespunzătoare.
Aveți dreptul de a vă opune apariției în aceste materiale. Ne puteți anunța înainte de eveniment, la podo.academyro@gmail.com, sau la fața locului, la punctul de înregistrare, unde veți primi un semn distinctiv pe ecuson. Vom depune toate diligențele pentru a nu vă include în materialele publicate.
Pentru interviuri, testimoniale sau fotografii individuale în care sunteți subiect principal, solicităm acord separat, scris, înainte de înregistrare.
5. Drepturile dumneavoastră
Aveți dreptul de acces la date, de rectificare, de ștergere, de restricționare a prelucrării, de portabilitate, de opoziție, precum și dreptul de a vă retrage consimțământul acolo unde prelucrarea se bazează pe acesta.
Cererile se transmit la podo.academyro@gmail.com și primesc răspuns în termen de maximum 30 de zile.
Aveți de asemenea dreptul de a depune plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (dataprotection.ro).
6. Cât păstrăm datele
Datele de facturare se păstrează 10 ani, conform legislației contabile. Datele de participare se păstrează 3 ani de la data evenimentului, pentru organizarea edițiilor următoare. Datele folosite pentru comunicări comerciale se păstrează până la retragerea consimțământului. Materialele foto și video se păstrează pe durata utilizării lor în scop de promovare.
